Changer de langue :RomanaEnglish
 

Robotul chirurgical Da Vinci

Date de la dernière mise à jour : 15.01.2018 | Imprimer la page

Spitalul de Copii  "Louis Turcanu"  din Timisoara a inaugurat un bloc operator de chirurgie pediatrica robotizata, dotat cu un robot chirurgical unic in Europa de Est.

Echipamentul de ultima generatie a fost obtinut cu ajutorul unui program castigat de Universitatea de Medicina si Farmacie "Victor Babes" din Timisoara si valoreaza aproximativ 2,5 miloane de euro.  Proiectul se numeste  "Implementarea chirurgiei robotice la pacientii pediatrici" si urmeaza sa se desfasorare pe parcursul a cinci ani de zile. In cadrul aceluiasi proiect, Universitatea de Medicina si Farmacie " Victor Babes" din Timisoara va suporta costurile in ceea ce priveste intretinerea aparaturii si consumabilele necesare.

Chirurgia robotica este cea mai avansata tehnologie medicala din acest moment, in plina dezvoltare. Este o chirurgie minim invaziva, cu acuratete si precizie chirugicala exceptionala, cu vizibilitate mai buna si rezultate superioare celorlalte tehnici chirurgicale. Poate fi utilizata intr-o varietate mare de afectiuni ale copilului: chirurgia malformatiilor renale, digestive, genitale, ale sistemului respirator sau chirurgia oncologica.

Aceasta investitie prezinta avantaje si in cercetarea stiintifica pentru ca ne va oferi date mult mai clare privind eficienta acestei tehnici in comparatie cu cele clasice. Un alt avantaj e in domeniul educativ: Timisoara castiga experinta in chirurgia robotica si are sansa de a deveni centru de pregatire pentru colegii din tara si strainatate.

-------------------------------------------------------------------------------------------------

Operaţii Chirurgicale Robotice la Copii

O Premieră la Spitalul de Copii “Louis Turcanu” din Timişoara

 Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara a câştigat un proiect în valoare de 3 milioane dolari prin care achiziţionează un robot chirurgical ce va fi folosit în premieră la Timişoara, în chirurgia pediatrică.

Proiectul cu titlul “Implementarea chirurgiei robotice la pacienţii pediatrici” se va derula pe parcursul a 5 ani (2018 - 2022), la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu”, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara şi Fundaţia Botnar, Basel Elvetia, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara.

Prin acest parteneriat Fundaţia Botnar a achiziţionat robotul chirurgical daVinci Model Xi, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” s-a angajat să finanţeze întreţinerea robotului şi consumabilele timp de 5 ani iar spitalul găzduieşte robotul şi sprijină funcţionarea lui prin intermediul echipei de chirurgi implicaţi în proiect.

Obiectivele proiectului sunt: 1. Implementarea Chirurgiei Robotice Pediatrice în România şi în Estul Europei prin achiziţionarea şi instalarea robotului la Spitalul de Copii, pregătirea echipelor medicale în Israel şi în Franţa precum şi efectuarea primelor intervenţii în colaborare cu  medici cu expertiză în chirurgia robotică din Israel şi de la Spitalul Judeţean  din Timişoara. 2. Dezvoltarea tehnicilor chirurgicale robotice la copil. 3. Identificarea de soluţii pentru optimizarea costurilor de utilizare (actualmente costurile sunt destul de ridicate; aproximativ 4000 USD/operaţie). 4. Dezvoltarea unui centru de excelenţă în chirurgia robotică pediatrică la Timişoara, vizând domeniile: medicină, cercetare, educaţie medicală.

Echipa de proiect este formată din: Director Ştiinţific: Prof. Univ. Dr. Eugen Boia, Manger proiect: Şef Lucr. Dr. Vlad David, Conf. Dr. Călin Popoiu, Şef. Lucr. Dr. Radu Iacob, As. Univ. Dr. Corina Stănciulescu, Conf. Dr. Sorin Ursoniu.

Chirurgia robotică este cea mai avansată tehnologie medicală din acest moment, în plină dezvoltare. Este o chirurgie minim invazivă, cu acurateţe şi precizie chirugicală exceptională, cu vizibilitate mai bună şi rezultate superioare celorlalte tehnici chirurgicale. Poate fi utilizată într-o varietate mare de afecţiuni ale copilului: chirurgia malformaţiilor renale, digestive, genitale, ale sistemului respirator sau chirurgia oncologică.  Principala provocare a chirurgiei robotice în acest moment este legată de costurile ridicate de achiziţie, mentenanţă şi utilizare a echipamentului.

Proeictul îsi propune să dezvolte un pol de referinţă în chirurgia pediatrică robotică la Timişoara, fiind singurul program de acest fel din centrul şi estul Europei. Robotul a fost adus la Timişoara şi pus în funcţiune în data de 13 decembrie 2017 iar membrii echipei chirurgicale au efectuat deja un stagiu de pregătire în Israel. În curând vor avea loc şi primele operaţii chirurgicale robotice pediatrice la Timişoara.

Lansarea oficilă a proiectului va avea loc marţi 9 ianuarie ora 09.30 la Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu”. Pentru mai multe informaţii îl puteţi contacta pe managerul de proiect Şef Lucrări Dr. Vlad David, la tel: 0757023237, e-mail david.vlad@umft.ro sau pe websitul Universităţiii de Medicina şi Farmacie „Victor Babes”: www.umft.ro, sau a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu”:  www.spital-copii-timisoara.info

Recommandez le site à vos amis

Si l'information était intéressante, envoyez le link à plus de gens afin que nous puissions tous être informé

 

 
x

UMFT.ro uses COOKIES. By continuing to browse this site, you are agreeing to the use of cookies. Find more details >