Date de la dernière mise à jour : 04.02.2021 | Imprimer la page
Consiliul de Administraţie al Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Victor Babeş” din Timişoara, întrunit în şedinţa din data de 19.01.2021, a hotărât modificarea şi completarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea procesului didactic on-line în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, privind următoarele aspecte:
I. Activitatea didactică pentru studii universitare de licenţă în cadrul UMFVBT se va desfăşura, începând cu data de 15 februarie 2021, după cum urmează:
(1) Cursurile se vor organiza în regim on-site sau on-line, în funcţie de decizia şefului de disciplină şi cu respectarea restricţiilor legale în vigoare la acea dată, cu excepţia programelor de studii de scurtă durată de la Asistenţă Medicală Generală Lugoj şi Deva , unde cursurile se vor desfăşura exclusiv în regim on-line.
(2) Lucrările practice, laboratoarele, seminarele, stagiile clinice se vor desfăşura on-site cu repartizarea numărului de studenţi participanţi în acelaşi timp şi în aceeaşi locaţie (săli laboratoare/seminar/curs, secţii clinice) în aşa fel încât să fie respectate normale sanitare în vigoare pe durata pandemiei. În situaţia splitării unei serii, activităţile practice se vor derula fie prin înjumătăţirea timpului aferent unui laborator/seminar/stagiu, fie prin prezenţa alternativă a studenţilor şi efectuarea a două activităţi practice în timpul alocat uneia. Completarea timpului se va efectua prin studiul individual al materialelor didactice puse la dispoziţie on-line pe platformele de e-learning (Moodle, e-book). Aceste măsuri au drept scop oferirea unui grad ridicat de siguranţă cadrelor didactice şi studenţilor simultan cu păstrarea accesului efectiv, nediscriminatoriu la procesul didactic on-site. Excepţie de la derularea on-site a stagiilor clinice, fac disciplinele a căror activitate se desfăşoară începând cu data de 15 februarie 2021 în secţii COVID. În aceste situaţii, activitatea didactică se va desfăşura în amfiteatre/săli, sub forma prezentărilor clinice de caz.
(3) Studenţii voluntari implicaţi în lupta anti-SARS-CoV-2 vor fi scutiţi de prezenţa fizică pe durata activităţilor de voluntariat, certificată pe baza adeverinţei de la secretariat sau a contractului de voluntariat. Aceştia vor participa la activitatea didactică în regim on-line şi respectiv, la studiul pe platformele de e-learning (Moodle, e-book)şi vor completa la finalul semestrului Fişa individuală de studiu (disponibilă pe site-ul UMFVBT).
(4) Studenţii străini care nu vor putea participa la activitatea didactică on-site, în contextul epidemiologic, vor informa Decanatele asupra acestui aspect şi vor continua activitatea în regim on-line prin studiul individual pe platformele de e-learning (Moodle, e-book)iar la finalul perioadei de carantină sau lockdown vor completa Fişa individuală de studiu pentru perioada în care au absentat (disponibilă pe site-ul UMFVBT).*
(5) Absenţele la activitatea practică desfăşurată on-site în secţiile clinice va putea fi recuperată în serviciul de gardă cu respectarea numărului de ore de stagiu care va fi recuperat.
(6) Asigurarea respectării normelor sanitare în vigoare pe tot parcursul derulării activităţii didactice on-site va fi realizată de către şefii de disciplină.
(7) Asigurarea echipamentului individual de protecţie pentru activitatea didactică preclinică în regim on-site (laboratoare şi seminare) este în responsabilitatea studenţilor şi constă în: halat şi mască de protecţie.
(8) Asigurarea echipamentului individual de protecţie pentru activitatea didactică clinică în regim on-site (stagii clinice) este în responsabilitatea studenţilor şi constă în: halat, saboţi medicali, mască şi mănuşi (după caz) pentru programele de studii ale Facultăţii de Medicină, iar pentru programele de studii ale Facultăţii de Medicină Dentară, în plus ochelari de protecţie sau vizieră.
II. Activitatea didactică pentru studii universitare de master şi doctorat în cadrul UMFVBT, începând cu semestrul 2, se va desfăşura exclusiv în regim on-line.
* Precizări:
Anexa 1 - Hotărârea nr.4 din 18.01.2021a Comitetului Naţional Pentru Situaţii de Urgenţă.
RECTOR,
Prof.univ.dr. Octavian Marius Creţu
-----------------------------
The Board of Directors of the “Victor Babeş” University of Medicine and Pharmacy of Timişoara, convened in the meeting of 19.01.2021, decided to amend and supplement the Methodology on organising and conducting the online teaching process within the “Victor Babeş” University of Medicine and Pharmacy of Timişoara (UMFVBT), regarding the following:
I. The teaching activity for bachelor’s degree studies within UMFVBT will take place, starting with 15 February 2021, as follows:
(1) The courses will be organised on-site or online, depending on the decision of the head of department, and in compliance with the legal restrictions in force at that time, except for the short-term study programs from Lugoj and Deva General Medical Assistance, where the courses will take place exclusively online.
(2) The project assignments, laboratories, seminars, clinical internships will be carried out on-site with the distribution of the number of participating students at the same time and in the same location (laboratory/seminar/course rooms, clinical wards) so as to observe the sanitary rules in force during the pandemic. In case of splitting a class, the practical activities will be carried out either by halving the time for a laboratory/seminar/internship, or by the alternating attendance of students and performance of two practical activities in the time allocated to one. Supplementation of the time will be done through the individual study of the teaching materials made available online on the e-learning platforms (Moodle, e-book). These measures aim to provide a high degree of safety to teaching staff and students while maintaining effective, non-discriminatory access to the on-site teaching process. Exceptions to the on-site performance of clinical internships are the disciplines whose activity takes place in COVID wards as of 15 February 2021. In these cases, the teaching activity will take place in auditoria/rooms, in the form of clinical case presentations.
(3) Volunteer students involved in the fight against SARS-CoV-2 will be exempted from physical attendance during volunteer activities, certified based on a certificate from the Office or the volunteer contract. They will participate in the online teaching activity, and study on the e-learning platforms (Moodle, e-book), respectively, and will fill in the Individual Study Form (available on the UMFVBT website) at the end of the semester.
(4) Foreign students who will not be able to attend the on-site teaching activity, in the epidemiological context, will inform the Deanships on this aspect, and will continue the activity online through individual study on e-learning platforms (Moodle, e-learning book); also, at the end of the quarantine or lockdown period, they will fill in the Individual Study Form for the period in which they were absent (available on the UMFVBT website).*
(5) Absences from the practical activity carried out on-site in the clinical wards will be recoverable in the on-call service with the observance of the number of internship hours to be recovered.
(6) The heads of department will ensure the observance of the sanitary rules in force throughout the on-site teaching activity.
(7) The provision of personal protective equipment for on-site pre-clinical teaching activities (laboratories and seminars) is the responsibility of the students, and consists of: gown, and protective mask.
(8) The provision of personal protective equipment for on-site clinical teaching activities (clinical internships) is the responsibility of the students, and consists of: gown, medical clogs, mask, and gloves (as appropriate) for the study programs of the Faculty of Medicine, and gown, medical clogs, mask, gloves, and, additionally, goggles or visor for the study programs of the Faculty of Dentistry.
II. The teaching activity for master’s degree and doctoral studies within UMFVBT, starting with the 2nd semester, will be carried out exclusively online.
* Specifications:
Annex 1 – Decision no. 4 of 18.01.2021 of the National Committee for Emergency Situations,
RECTOR,
Prof. Octavian Marius Creţu, PhD, MD
-----------------------------
Le Conseil d’administration de l’Université de Médecine et de Pharmacie « Victor Babeş » à Timişoara, réuni en réunion du 19.01.2021, a décidé de modifier et de compléter la Méthodologie sur l’organisation et le déroulement du processus d’enseignement en ligne au sein de l’Université de Médecine et de Pharmacie « Victor Babeş » à Timişoara, sur les aspects suivants:
I. L’activité d’enseignement pour les études en licence à l’UMFVBT se déroulera, à partir du 15 février 2021, comme suit :
(1) Les cours seront organisés sur place ou en ligne, selon la décision du chef de discipline et conformément aux restrictions légales en vigueur à l’époque, à l’exception des programmes d’études à court terme de l’Assistance Médicale Générale à Lugoj et à Deva, où les cours se dérouleront exclusivement en ligne.
(2) Le travaux pratiques, les laboratoires, les séminaires, les stages cliniques seront effectués sur place avec la répartition du nombre d’étudiants participant au même moment et au même endroit (laboratoires/ salles de séminaires/ salles de cours/ services cliniques) de manière à se conformer aux normes sanitaires en vigueur pendant la pandémie. En cas de fractionnement d’une série d’étudiants, les activités pratiques seront réalisées soit en divisant par deux le temps lié à un laboratoire/ séminaire/ stage, soit par la présence alternative des étudiants et en effectuant deux activités pratiques dans le temps alloué à un. L’achèvement du temps se fera par l’étude individuelle du matériel pédagogique mis à disposition en ligne sur les plateformes d’apprentissage en ligne (Moodle, e-book). Ces mesures visent à assurer un haut degré de sécurité aux enseignants et aux étudiants tout en maintenant un accès efficace et non discriminatoire au processus d’enseignement sur place. Des exceptions au fonctionnement sur place des stages cliniques sont les disciplines dont l’activité se déroule à partir du 15 février 2021 dans les sections COVID. Dans ces situations, l’activité d’enseignement se déroulera dans des amphithéâtres ou des salles, sous forme de présentations de cas cliniques.
(3) Les étudiants volontaires impliqués dans la lutte contre le SARS-CoV-2 sont exemptés de toute présence physique lors des activités de volontariat, certifiées sur la base d’un certificat du secrétariat ou du contrat de volontariat. Ils participeront à l’activité d’enseignement en ligne etrespectivement à l’étude sur les plateformes d’apprentissage en ligne (Moodle, e-book) et rempliront la Fiche d’étude individuelle (disponible sur le site web de l’UMFVBT) à la fin du semestre.
(4) Les étudiants étrangers qui ne pourront pas participer à l’activité d’enseignement sur place dans le contexte épidémiologique, informeront les Bureaux du Doyen sur cet aspect et poursuivront leur activité en ligne par le biais de l’étude individuellesurles plateformes d’apprentissage en ligne (Moodle, e-book) et, à la fin de la période de quarantaine ou de confinement, rempliront la Fiche d’étude individuelle pour la période pendant laquelle ils étaient absents (disponible sur le site Web de l’UMFVBT). *
(5) Les absences de l’activité pratique exercée sur place dans les services cliniques pourront être récupérées dans le service de garde en respectant le nombre d’heures de stage à récupérer.
(6) Le respect des normes sanitaires en vigueur tout au long de l’activité d’enseignement sur place sera assuré par les chefs de discipline.
(7) La fourniture d’équipement de protection individuelle pour les activités d’enseignement précliniques sur place (laboratoires et séminaires) est la responsabilité des étudiants et consiste en : robe et masque de protection.
(8) La fourniture d’équipements de protection individuelle pour l’enseignement clinique sur place (stages cliniques) est la responsabilité des étudiants et se compose de: robe, sabots médicaux, masque de protection et gants (le cas échéant) pour les programmes d’études de la Faculté de Médecine, et pour les programmes d’études de la Faculté de Médecine dentaire, en plus des lunettes de protection ou une visière.
II. L’activité d’enseignement pour les études en master et en doctorat au sein de l’UMFVBT, à partir du 2ème semestre, se déroulera exclusivement en ligne.
* Détails:
Annexe 1 - Jugement n° 4 du 18.01.2021 du Comité national pour les situations d’urgence,
Recteur
Prof.univ.dr. Octavian Marius Creţu
Certains de ces documents sont en format PDF et peuvent être lus avec Adobe Reader. Si vous ne l'avez pas, vous pouvez le télécharger gratuitement du site officiel Adobe site officiel Adobe
Recommandez le site à vos amis
Si l'information était intéressante, envoyez le link à plus de gens afin que nous puissions tous être informé